Log In

sss

Comunicat de presa 01.11.2019

COMUNICAT DE PRESĂ

 

            Începând de azi 01.11.2019, Centrul de Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea,  este  organizat la dispozitia pacientului, astfel:

 

Parterul Corp C - este destinat exclusiv pentru funcțiunea de registratură medicală, registrul de cancer, cabinete de ambulatoriu în specialitatea oncologie medicală, radioterapie și hematologie.

   

  • 6 cabinete medicale în specialitatea oncologie medicală, cu program de lucru zilnic între orele 1100-1300, acoperind nevoia de servicii medicale în ambulatoriul de specialitate; în acest sens solicităm programarea pacienților în acest interval orar, care va permite acordarea consulturilor în condiții de respect fața de pacient.

 

Etajul I  Corp C – este destinat de azi exclusiv pentru Spitalizare de zi Oncologie, Radioterapie și Hematologie cu 17 saloane cu 2 paturi, 1 salon cu 1 pat, fiecare cu grup sanitar propriu, sala de tratamente, cu punct de recoltare, sală de consultație, cabinete medici, sală asistente medicale, cu urmatoarea repartizare:

              - 20 paturi oncologie medicală (10 saloane) - chimioterapie

              - 10 paturi radioterapie ( 5 saloane)

              - 5 paturi hematologie ( 3 saloane).

 

Etajul II   Corp C-  este destinat Sectiei Clinice de Oncologie cu 35 paturi,  dispuse astfel:

        - 17 saloane cu 2 paturi și grup sanitar propriu

        - 1 salon cu 1 pat și grup sanitar propriu.

 

La Etajul III Corp C- Sectia Clinica de Hematologie.

 

Etajul IV Corp C - Sectia de Radioterapie

 

S-a reorganizat Centrul Oncologic pentru a se asigura un acces imediat al pacientului la realizarea actului medical și condiții de administrare a chimioterapiei cu respectarea drepturilor pacientului: în salon de 2 paturi, cu îngrijirea și discreția aferentă, față de fosta sala de administrare a chimioterapiei care funcționa de la înființare, cu 30 de pacienți în același spațiu.

De asemenea azi s-a înlocuit în baza unei achiziții publice (publicată pe site-ul spitalului public) sistemul informatic integrat medical, la jumătate din cheltuiala softului anterior. Trecerea la noul soft medical a creat involuntar un disconfort în primirea și înregistrarea pacienților, în primele ore ale dimineții. Din păcate această procedură de trecere a spitalului public pe noul soft închiriat de spital, se suprapune nepotrivit pe o disfuncționalitate a softului SIUI al CNAS.

Asigurăm pacienții și aparținătorii de prioritizarea interesului pentru pacient și de respect față de cheltuirea banului public la nivelul Spitalului Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea.

SECRETARIAT GENERAL

înapoi la antet